Articol

2013-08-26 Boala Meniere

Endolimfa este un lichid continut in structurile urechii interne (cohlea si canalele semicirculare) si scalda celulele senzoriale ale analizatorului auditiv si vestibular. In situatii normale, volumul endolimfei si concentratia de electroliti (magneziu, sodiu, clor si altele) sunt stabile. Hidroptizia endolimfatica este o afectiune a partii auditive si/sau vestibulare a urechii interne, cauzata de cresterea volumului de endolimfa si de o schimbare a concentratiei de electroliti din aceasta.
Printre cele mai frecventa cauze care conduc la aparitia hidroptiziei sunt: schimbarile degenerative ale coloanei cervicale, diverse boli endocrine, reactii alergice sau infectii, schimbari care au efecte asupra tonusului si permeabilitatii vaselor. In aceste cazuri vorbim de spre SINDROMUL MENIERE. Exista foarte multe situatii in care nu se poate idenifica o cauza a hidropsului endolimfatic si atunci se va numi BOALA MENIERE.

Simptome: senzatie de compresie a urechii, zgomot in ureche (tinnitus, acufene), scaderea auzului, crize bruste de vertij rotator, care dureaza cateva ore, insotite de ameteli si voma sau numai o senzatie de ameteala usoara sau o senzatie de incertitudine locomotorie.

TRIADA MENIERE: hipoacuzie (cu scaderea preponderenta a auzului pe frecvente joase si medii), acufene, vertij rotator.

Crizele bruste de vertij intens, ameteala, voma, insotite de zgomot in ureche si o deteriorare a auzului (de obicei numai pe o parte) sunt caracteristice ale afectiunii primare (idiopatice). O criza poate dura de la cateva ore pana la cateva zile si poate reveni in mod regulat (la fiecare 2 sau 3 zile). Intre crize, simptomele afectiunii sunt absente, inafara de deteriorarea auzului, care persista. Crizele repetate conduc la degradarea continua a functiei auditive, uneori pana la surzenia completa bi- sau unilaterala. Afectiunea este mai des intalnita la femei cu varste cuprinse intre 30 si 50 de ani.

Pacientul trebuie sa consulte un medic specialist ORL-ist, care poate sa isi dea seama de existenta unei hidropizii endolimfatice pe baza simptomelor specifice si a rezultatelor testelor de diagnosticare. Pentru a redefini diagnosticul si pentru a stabili o afectiune inductiva (pentru hidroptizia secundara, acolo unde este necesar sa se stabileasca starea patologica pe baza careia s-a produs hidroptizia), trebuie consultati si alti medici specialisti – un neurolog, un audiolog, un specialist in alergii etc.

Scopul tratamentului este de a asigura mentinerea unui volum si concentratie constanta de endolimfa. In legatura cu acest scop, tratamentul este de obicei pe mai multe nivele si include urmatoarele segmente:
• Masuri speciale de dieta.
• Diuretice
• Alte medicamente speciale (de exemplu: Betaserc), care au ca rezultat asigurarea directa a cantitatii si compozitiei endolimfei.
• In cazurile medicul poate sa prescrie medicamente simptomatice, cum ar fi sedativele usoare, acestea nereprezentand in fapt o solutie terapeutica pe termen lung.
• In cazurile cele mai grave, daca eficienta terapiei pe baza de medicamente este scazuta, o interventie chirurgicala poate fi eficienta, vizand sectionarea unor ramuri ale nervului vestibular.
• In cazurile in care hidroptizia este secundara, trebuie tratata boa;a de baza.