Articol

2013-08-26 OTOEMISIUNILE ACUSTICE

OTOEMISIUNILE ACUSTICE sunt semnale acustice care pot fi detectate in conductul auditiv extern. Ele pot aparea in mod spontan sau dupa stimularea acustica a urechii.
Otoemisiunile acustice sunt rezultatul activitatii mecanice a celulelor ciliate externe, care au capacitatea sa se contracte: se lungesc si se scurteaza ca raspuns la diversi stimuli. Vibratiile care iau astfel nastere in organul lui Corti se propaga prin lichidele endocohleare pana la baza cohleei, pun in miscare membrana ferestrei rotunde si genereaza o unda in interiorul urechii medii. Aceasta unda va pune in vibratie lantul osicular si, prin intermediul acestuia, timpanul. Membrana timpanica se comporta ca si membrana unui difuzor, drept pentru care va transmite sunete in conductul auditiv extern.
Analizand comparativ:
*sunetul normal se propaga pe urmatoarea cale: CAE - timpan - lant osicular - MEMBRANA FERESTREI OVALE - lichid endocohlear -celule ciliate.
*otoemisiunile acustice urmeaza calea: celule ciliate externe - lichid endocohlear - MEMBRANA FERESTREI ROTUNDE - urechea medie - lant osicular -timpan -CAE.
Otoemisiunile acustice sunt de 2 tipuri: spontane si provocate.

OTOEMISIUNILE ACUSTICE SPONTANE apar in lipsa oricarei stimulari acustice a urechii si sunt prezente la mai putin de jumatate din populatia cu auz normal. Numai la nou-nascuti incidenta este mai mare, respectiv de 68%.

OTOEMISIUNILE ACUSTICE PROVOCATE apar dupa o stimulare acustica, precum un "ecou". Au o valoare clinica deosebita, fiind utilizate pentru screening-ul auzului la nou-nascuti si copii. In CAE se introduce o sonda protejata printr-o oliva de silicon, care asigura etanseitatea conductului. Sonda contine doua canale, respectiv o sursa de sunet si un microfon. Acesta din urma va capta otoemisiunile si le va transmite unui calculator, la care este conectata sonda. Investigatia este una relativ simpla, neinvaziva si nedureroasa, de scurta durata (cateva minute).
Aparitia OEA presupune ca atat urechea interna sa fie sanatoasa, cat si urechea medie, pentru ca OEA sa nu intalneasca vreun obstacol in drumul lor de la celulele ciliate pana la microfonul care le capteaza.

Interpretare: absenta OEA se interpreteaza ca o hipoacuzie cu o medie a pragurilor mai mare de 35 dB (fara a se putea cuantifica). Cu alte cuvinte testul poate depista hipoacuzia, fara a preciza pragurile.