Articol

2013-08-26 Audiograma

Audiograma tonala este cea mai cunoscuta si mai raspandita investigatie audiologica. Este o reprezentare grafica a pragurilor auditive pe 6-7 frecvente ale spectrului auditiv uman, cuprinse intre 125Hz si 8000Hz. Acest test este efectuat cu ajutorul unui aparat denumit audiometru, capabil sa genereze tonuri auditive pure (asemanatoare notelor muzicale), de intensitate precisa. Sunetele sintetizate sunt oferite pacientului fie prin intemediul unor casti, pentru transmiterea sunetelor pe cale aeriana, cand se studiaza performata auditiva a urechii externe si medii, fie prin intermediul unor vibratoare plasate direct pe craniu (in spatele urechii), care au rolul de a transmite sunetele pe cale osoasa, direct la urechea interna, pentru a obtine informatii precise despre nivelul de auz al acesteia. Intregul test este efectuat intr-o camera insonora (antifonata). Sunetele au o intensitate succesiv crescatoare, iar pacientul trebuie sa semnaleze, prin apasarea unui buton sau verbal, faptul ca a auzit sunetul la intensitate minima. Rezultatul obtinut pentru fiecare frecventa este denumit prag auditiv si se noteazat pe un grafic (audiograma). Mai mult, inregistrarea succesiva a auzului prin stimulare la casca, apoi la vibrator, permite o estimare destul de precisa a sediului unde s-a instalat leziunea care a provocat scaderea auzului si astfel se poate stabili Ticul de hipoacuzie: neurosenzoriala, de transmisie sau mixta. Din acest motiv, audiograma este considerata si astazi drept cel mai util test in audiologie si trebuie efectuata in absolut toate situatiile cand dorim sa evaluam auzul: depistarea si diagnosticarea hipoacuziei, urmarirea rezultatelor unui tratament sau a unei interventii chirurgicale, evaluarea eficientei protezarii auditive.
Audiogama vocala este un test pentru evaluarea discriminarii vorbirii (intelegerea cuvintelor). Ea se efectueaza cu ajutorul audiometrului, la casti, in cabina insonora. Pacientul va auzi cuvinte bisilabice, special selectionate, la intensitati diferite ale sunetului, pe care va trebui sa le reproduca in masura in care le intelege. Pentru fiecare intensitate testata se calculeaza procentul de discriminare si se reprezinta grafic. Audiograma vocala are un rol foarte important in protezarea auditiva si in evaluarea eficientei purtarii unui aparat auditiv (castigul protetic).
In cabinetele ROMSOUND se efectueaza audiograma tonala liminara (conducere aeriana si osoasa) si audiograma vocala GRATUIT.